Endometrioza este o boala care afecteaza adolescentele si femeile tinere, pana la varsta menopauzei. Calitatea vietii le este modificata in mod negativ, de multe ori acestea nestiind ca sufera de endometrioza.
Desi endometrioza este o boala destul de comuna, femeile stiu destul de putin despre aceasta. De aceea, luna martie a devenit luna internationala a endometriozei, realizandu-se evenimente si demersuri cu scopul constientizarii femeilor asupra acestei boli.
Totodata, in aceasta luna are loc un mars, care isi propune buna constientizare la nivel global, implicarea societatilor medicale si in special, gasirea unor tratamente pentru vindecarea acestei boli.
Miscarea anuala Endomarch, organizeaza manifestatii in peste 50 de tari ale lumii, inclusiv Romania, iar mai multe informatii despre aceasta pot fi gasite pe site-ul www.endomarch.org.
Ce este endometrioza?
Celulele care captusesc interiorul uterului, numit endometru, sunt gasite si la nivelul altor organe, cum ar fi: ovare, trompe uterine, intestine, vezica urinara, peretii abdomenului si vagin.
Lunar, la menstruatie cand endometrul se elimina din uter, daca femeia nu este insarcinata bineinteles, aceste celule cu localizari neobisnuite nu se vor elimina si se vor inflama, cauzand simptomele acestei boli.
Simptomele endometriozei pot fi urmatoarele:
- durere intensa inaintea si in timpul menstruatiei, care afecteaza activitatile de zi cu zi ( unele femei nu se pot ridica din pat, nu pot merge la scoala/serviciu);
- dureri in timpul sau dupa actul sexual;
- durere la nivelul abdomenului sau spatelui, care se accentueaza la menstruatie;
- durere/disconfort la urinare in timpul menstruatiei;
- constipatie sau diaree in timpul menstruatiei;
- balonarea abdominala;
- sange in urina in timpul mentruatiei;
- uneori cantitate redusa de sange eliminat la menstruatie;
- infertilitate – imposibilitatea de a ramane gravida.
De multe ori, calitatea vietii femeilor care au aceasta boala este profund afectata, astfel incat se pot confrunta cu stari de depresie si anxietate. Totodata insa, exista si cazuri asimptomatice, iar boala se suspecteaza doar in momentul in care femeile doresc sa ramana insarcinate si nu reusesc.
Care sunt cauzele endometriozei?
Nu se poate incrimina o cauza certa, dar de-a lungul timpului au fost identificati mai multi factori care favorizeaza aparitia acestei boli:
- factori genetici – boala apare in familie;
- menstuatia retrograda – unele celule de la nivelul uterului nu se elimina la menstruatie prin vagin, ci urca spre ovare prin trompele uterine si raman fie la nivelul trompelor, fie la nivelul ovarelor;
- probleme la nivelul sistemului imunitar (sistemul de aparare a corpului impotriva bolilor si infectiilor);
- raspandirea celulelor endometriale prin sistemul sanguin sau limfatic (vase raspandite in tot corpul prin care circula limfa, componenta a sistemului imunitar).
Modalitati de diagnosticare
Diagnosticul acestei boli se relizeaza printr-o examinare numită laparoscopie, prin care medicul specialist vizualizeaza celulele endometriale cu localizare in afara uterului si precizeaza stadiul bolii. De asemenea, prin intermediul laparoscopiei se pot exciza aceste celule.
Se mai pot realiza teste sanguine, ecografie abdominala, tomografie computerizata si examen imagistic prin rezonanta magnetica.
Acestea nu au rolul de a diagnostica endometrioza, ci de a exclude alte cauze cu simptome asemanatoare.
Metode de tratament
Tratamentul endometriozei poate cuprinde:
- laparoscopie;
- medicamente antiinflamatoare – ibuprofen, paracetamol;
- hormoni și medicamente contraceptive care să amelioreze simptomatologia;
- chirurgie deschisa care sa indeparteze celulele endometriale dezvoltate in afara uterului; daca boala este extinsa la organele din abdomen, se va forma o echipa chirurgicala multidisciplinara care va aborda pacienta (ginecolog, chirurg generalist, urolog).
Tratamentul va depinde de varsta, stadiul bolii, simptome si dorinta pacientei de a avea un copil. Tratamentul laparoscopic este considerat standard in aceasta afectiune.
Cea mai mare problema a endometriozei este infertilitatea, pe langa afectarea severa a calitatii vietii de zi cu zi, dar in special la menstruatie.
De aceea, este recomandat diagnosticul precoce si tratamentul corect al afectiunii.
Adreseaza-te medicului specialist daca ai suspiciunea acestei boli si nu uita de controlul anual ginecologic recomandat oricarei femei!