Puterea mentală determină controlarea emoțiilor, dar și a gândurilor și a acțiunilor. Iar pentru a atinge excelența într-un anumit domeniu, trebuie să devii conștient că totul pleacă de la modul în care gândești.
Chiar dacă vom întâlni obstacole sau provocări care să ne amenințe drumul spre success, puterea mentală ne ajută să dezvoltăm rezistență în fața episoadelor dificile ale vieții și să păstrăm o atitudine potrivită, indiferent de circumstanțe.
Pentru a avea o gândire clară și pentru a acționa în consecință, o persoană trebuie să țină cont de cele 4 planuri importante ale vieții: fizic, emoțional, mental și spiritual. Acestea se află în strânsă legătură unele de altele și trebuie să le acordăm o atenție deosebită.
Dacă nu funcționezi optim din punct de vedere fizic, cu greu vei putea obține un echilibru pe celelalte planuri ale vieții și bineînțeles, îți va fi dificil să îți controlezi emoțiile.
Dacă nu dormi suficient, de exemplu, vei avea stări de indispoziție și iritabilitate. De aceea, pentru a avea stabilitate emoțională este important să pornești chiar de aici, de la nevoile fizice de bază, cum ar fi hrana și somnul.
Emoțiile oglindesc atitudinea individului față de realitate, sau altfel spus, acestea indică reacția afectivă a individului în fața fricii, a bucuriei, a iubirii, a tristeții, a plăcerii, etc., însă există situații în care o oamenii trebuie să-și controleze sau să-și înăbușe emoțiile, sau să reacționeze contrar emoțiilor, pentru a nu dezvălui starea în care se află sau pentru a preveni un comportament negativ.
O emoție poate fi atât de puternică încât să te facă să îți pierzi controlul, chiar dacă raționamentul îți dictează altfel. Cei care nu înțeleg cum să-și controleze emoțiile prezintă, în general, următoarele simptome:
- Mânie necontrolată și intensă.
- Impulsivitate în folosirea unor substanțe dăunătoare.
- Incertitudine în legătură cu relațiile, valorile, imaginea de sine și obiectivele.
- Lipsa stimei de sine.
- Plictiseală cronică.
- Frică consecventă de abandon.
- Extreme schimbări de dispoziție care includ deprimarea intensă și anxietatea intensă.
- Relații personale instabile.
Așa cum menționează și Success.com, pentru a avea succes, este absolut necesar să dobândești putere mentală.
Probabil ai auzit povestea lui Thomas Edison, mai exact acel episod din viața lui, în anul 1914, când laboratorul său a ars complet și a pierdut tot ce a realizat în ani de muncă.
O astfel de întâmplare, poate fi descrisă cu ușurință ca fiind cel mai rău lucru care i s-ar fi putut întâmpla lui Edison, în schimb, inventatorul a ales să depășească acel episod și să o ia de la început. Cu siguranță nu a fost ceva plăcut sau de dorit, însă conform relatărilor, Edison a declarat la acel moment: „Slavă Domnului că toate greșelile noastre au fost arse. Acum putem începe din nou cu forțe proaspete. „
Modul în care Edison a ales să privească lucrurile, este un exemplu uriaș pentru toți cei care se simt doborâți de provocările și frustrările mărunte ale vieții. El a dovedit putere mentală, acest concept psihologic dificil de definit, care cuprinde inteligență emoțională, curaj, rezistență, auto-control și tenacitate.
Abilitatea de a face față emoțiilor și situațiilor dificile, este un predictor semnificativ al succesului și fericirii noastre, iar persoanele care au dezvoltat această abilitate sunt capabile să transforme orice obstacol într-o sursă de creștere și oportunitate.
Totodată, aceste persoane evită să facă anumite lucruri, cum ar fi: să “trăiască” în trecut, să poarte resentimente atunci când alții au success, sau să își plângă de milă. Lucrurile pe care le considerăm ca fiind obstacole, de cele mai multe ori, sunt oportunități pentru a face ceva nou și pentru a fi răsplătiți într-un mod în care nu ne-am fi așteptat niciodată, cu condiția de a înfrunta acel obstacol.
Totul depinde de modul în care percepem o anumită situație și are o putere extraordinară de a ne ajuta să nu ne rănim singuri, să nu reacționăm emoțional, sau să proiectăm judecăți negative asupra unei situații, când de fapt, cheia pentru a depăși provocarea este să privim lucrurile în mod obiectiv, pentru a găsi soluții.
Emoțiile pot fi totodată, strâns legate de evenimente din trecut și experiențe. Dacă la un moment dat, ai trăit o experiență negativă, răspunsul tău la acest stimul va fi unul puternic. Înțelegerea acestor legături îți oferă un răspuns care te va ajuta să îți gestionezi emoțiile și să le poți depăși.
Încearcă următoarele:
- Analizează-ți răspunsul emoțional în anumite situații și încearcă să afli ce s-ar putea ascunde în spatele acestuia.
- Află ce anume te conduce la emoții pozitive sau la cele negative.
- Reține că întotdeauna vei putea schimba modul în care te simți, așadar, încearcă să privești lucrurile în mod diferit și astfel să îți depășești emoțiile.
“Oricine poate deveni furios – este uşor. Dar să te superi pe cine trebuie, atât cât trebuie, în momentul potrivit, pentru un motiv corect şi într-un fel potrivit – asta nu mai este deloc simplu.”
Aristotel
Pentru o bună sănătate mentală și pentru a-ți gestiona emoțiile, încearcă și următorul exercițiu:
- Fii amabil cu ceilalți, deoarece acest lucru te va ajuta să nu-ți mai faci griji pentru tine.
- Fii deschis și acceptă ceea ce se întâmplă în jurul tău. Învăță să apreciezi ce ai și evita criticarea excesivă a altora sau a situațiilor.
- Comunicarea este foarte importantă. Petrece timp cu alte persoane și bucură-te de compania acestora.
- Recreează-te. Citește, navighează pe internet, caută jocuri interesante, ascultă muzică, aceste lucruri te vor relaxa și te vor face să te simți mai bine.
- Renunță la gândirea negativă, iar când îți vin gânduri negative, alungă-le căutând dovezi împotriva lor.
- Petrece timp în aer liber, în special în mijlocul naturii, aceasta fiind o modalitate foarte utilă pentru calmarea emoțiilor.
- Fii recunoscător și mulțumitor acelora care fac lucruri bune pentru tine.
- Observă lucrurile bune din viața ta, cu alte cuvinte, numără-ți binecuvântările!
Găsește motivul emoției
Așa cum mai spus, îți poți schimba modul în care te simți, dar trebuie să fii conștient de răspunsul tău emoțional și să înțelegi ce ar putea fi în spatele lui.
Pentru a evita conflictele inutile, psihologii sugerează să îți vorbești. Acest lucru presupune să te oprești puțin și să analizezi situația înainte de a reacționa.
Pune-ți următoarele întrebări:
- Cum mă simt în această situație?
- De ce mă simt așa?
- Ce ar trebui să fac în legătură cu asta?
- Ce efect ar avea acest lucru pentru mine și pentru ceilalți?
- Această acțiune se potrivește cu valorile mele?
- Dacă nu, ce altceva mai bun aș putea să fac?
- Există cineva la care aș putea apela pentru un sfat?
O persoană care știe cum să își gestioneze eficient emoțiile, este adesea descrisă ca fiind: o persoană cu o inteligență emoțională ridicată, care știe cum să rezolve în mod eficient conflictele, are raționament logic, are pace interioară și este sigură și încrezătoare în sine.
Gândirea pozitivă și perspectiva optimistă, sunt atribute excelente pentru bunăstarea noastră. Modul în care răspundem în fața unei oportunități sau provocări, este la fel de important sau chiar mai important, decât oportunitatea sau provocarea în sine.
Dobândirea puterii mentale este un proces, ceva ce nu se poate obține peste noapte. Este nevoie de multă răbdare și de un efort conștient pentru a deveni mai rezistent. Dacă vei avea în vedere aceste aspecte, puterea mentală poate fi armura ta.
Dacă ai așteptări rezonabile, control asupra emoțiilor, motivații puternice și răbdarea de a duce lucrurile până la capăt, atunci nu te vei mai îngrijora de nimic și vei obține succes în ceea ce faci.
Te-ar putea interesa și: Dezvoltă-ţi o mentalitate puternică