Află ce sfaturi oferă Jeff Bezos, Elon Musk sau Warren Buffett, pentru obţinerea unui succes durabil.
O mare realizare a fost cândva doar un vis. Această lume mereu în schimbare, cere visători practici, care au o dorinţă puternică de a trece la acţiune. Visătorii care trec la acţiune au fost şi vor fi mereu creatori de modele de civilizație.
Au început cu puţin, au întâmpinat eşecuri, dar nu au renunţat niciodată. Cu siguranţă, avem ceva de învăţat de la aceşti oameni de succes.
Jeff Bezos – antreprenor american, fondator și CEO al companiei Amazon.com, Inc. (companie de comerț electronic) şi Blue Origin (companie de transport uman în spaţiu), cu o avere de ~ 112 miliarde de dolari
“Pune-ţi ideea în aplicare – Este ușor să ai idei, dar este foarte greu să transformi o idee într-un produs de succes. Există o mulțime de pași între, de aceea, este nevoie de perseverenţă. Mereu le spun oamenilor care vor să devină antreprenori, aveți nevoie de o combinație compusă din încăpățânare, ambiţie și flexibilitate. Trebuie să fii stăruitor, pentru că altfel va fi prea ușor să renunți. Pe de altă parte, trebuie să fii flexibil în privința detaliilor, pentru că, pe măsură ce proiectul tău înaintează, vei descoperi că unele dintre preconcepțiile tale au fost greșite şi va trebui să poți schimba lucrurile astea. Așadar, cred că o idee de succes pe care să o transformi într-un produs real, de care oamenii să fie interesaţi cu adevărat, presupune multă muncă şi creativitate.
“Formează-ţi o echipă competentă – Pentru a dezvolta un produs sau serviciu care să aducă o schimbare substanţială, care va rezolva o problemă sau care va îmbunătăţi ceva, este nevoie, de obicei, de eforturi mari şi necesită o echipă de oameni care să lucreze împreună pentru a obţine cu adevărat ceva important. Aşa a început Amazon.com. La fiecare pas făcut, am avut alături o echipă care s-a implicat în totalitate. Chiar și la cea mai mică scară, este nevoie să cauţi ajutor de la prieteni, de la membrii familiei, sau de la persoane pe care le-ai putea angaja. Cred că fără asta, nu ar funcționa niciodată. Fără o echipă Amazon.com nu ar fi funcţionat.
Elon Musk – inginer, inventator, antreprenor, investitor și programator canadiano-american. A fondat E-cash (PayPal), mașinile electrice (Tesla), tehnologia de rachete (SpaceX) și servicii energetice (SolarCity). Are o avere de ~ 19.9 miliarde de dolari
“Nu renunţa niciodată – Întrebat într-un interviu dacă după atâtea eşecuri s-a gândit să renunţe, Musk a răspuns “Nu ştiu să renunţ. Nu am cum să fac aşa ceva”.
“Să îţi placă cu adevărat ceea ce faci – chiar dacă eşti cel mai bun, întotdeauna vor exista şanse de eşec. De aceea, este absolut necesar să îţi placă ceea ce faci. Astfel, te vei gândi la acel lucru mereu, chiar şi atunci când nu munceşti. Dar dacă nu îţi place ce faci, nu cred că poţi avea prea mare succes în acel domeniu.
“Fă ceva important – nu m-am gândit de la început că Tesla va fi un succes, în schimb, m-am gândit că facem ceva important şi că vom schimba percepţia oamenilor asupra maşinilor electrice.
“Dezvoltă un produs sau un serviciu extraordinar – atunci când intri pe piaţă, trebuie să fii conştient de faptul că ai o competiţie, pe care trebuie să o cunoşti foarte bine. De aceea, produsul sau serviciul tău, trebuie să fie mult mai bun decât unul existent. Nu puţin mai bun, ci mult mai bun! Clientul te va întreba de ce se cumpere de la tine, dacă acel produs există deja pe piaţă şi îl poate achiziţiona de la o companie renumită, în care are încredere.
“Munceşte mult – când eu şi fratele meu, am început prima companie, nu ne-am gândit să luăm un apartament, ci am închiriat un mic birou şi dormeam acolo pe canapea. Începeam munca de dimineaţă şi terminam noaptea, 7 zile din 7. Aşadar, dacă începi o afacere, te sfătuiesc să munceşti mult. Dacă rivalul tău lucrează 17 ore, iar tu 100, este clar că ai un avantaj faţă de cealaltă companie.
Warren Buffett – investitor, om de afaceri și filantrop american. CEO, Berkshire Hathaway, cu o avere de ~ 84 miliarde de dolari
“Găseşte-ţi pasiunea – Eu am fost foarte norocos să-mi găsesc pasiunea când aveam 7-8 ani. Din fericire, copiii mei au reuşit la rândul lor să îşi găsească pasiunea, unul iubeşte agricultura, iar altul muzica şi toţi cei trei iubesc filantropia. Găseşte-ţi pasiunea! Nu îţi pot garanta că o vei găsi la primul loc de muncă, dar mereu le spun studenţilor, găseşte-ţi un job la care nu ai renunţa nici dacă ai fi un bogat independent.
“Să nu îţi pese ce cred ceilalţi – Nu mă deranjează niciodată dacă ceilalţi nu sunt de acord cu ceea ce am crezut eu, atâta timp cât am simțit că știu faptele. Există o grămadă de lucruri despre care nu știu nimic şi stau departe de acestea. Ai nevoie de o gândire independentă şi stabilitate emoţională. Eu prefer să rămân în interiorul a ceea ce numesc – cercul meu de competență.
“Citeşte mult – Eu citesc vreo 5-6 ore pe zi. Nu mai citesc aşa de repede precum o făceam când eram tânăr, însă citesc zilnic 5 ziare, câteva reviste, citesc rapoartele anuale, cărţi şi multe altele. Întotdeauna mi-a plăcut să citesc.
“Să ai un avantaj competitiv – Natura capitalismului este că alţii vor să îţi ia castelul şi acest lucru este de înţeles. Adică, dacă eu vând televizoare, vor exista alţi 10 care vor încerca să vândă un televizor mai bun. Dacă am un restaurant, va exista cineva care să îmi copieze meniul şi să ofere în plus, o parcare generoasă. În final, va încerca să îmi ia şi bucătarul. Şi tot aşa. De aceea, trebuie să ai un „castel” care are un avantaj competitiv durabil.
Te-ar putea interesa şi: Cum să treci de la idee la antreprenor